Intelectul, punte între instinct și intuiție

intelect

Mintea ca sclav al conștienței este un sclav frumos; mintea ca stăpân al conștienței este un stăpân foarte periculos. Dacă eu vorbesc cu tine, îmi folosesc mintea. În clipa în care mă opresc din vorbit, mintea mea se oprește și ea, imediat. Chiar acum când vorbesc cu tine o folosesc. Dar eu sunt stăpânul, nu ea este stăpânul meu. Dacă vreau să o folosesc, o folosesc. Dacă nu vreau să o folosesc, n-are nici o putere asupra mea. Când mă opresc din comunicarea cu tine, mă centrez și mintea mea se oprește. Eu, stăpânul, decid că nu mai am nevoie acum de serviciile sclavului meu, mintea. Dar mintea ta, intelectul tău, procesul tău de gândire continuă fie că vrei sau nu. Intelectul tău nu te bagă în seamă –  de parcă ai fi nimeni – și își vede mai departe de treabă; chiar și când dormi el continuă să lucreze.

Când te duci la plimbare îți folosești picioarele. Dar când șezi pe ceva, nu mai e nevoie să-ți miști picioarele. Eu pot sta pe scaun și două ore în aceeași poziție. Însă tu, chiar dacă stai pe scaun, în realitate nu stai. Îți miști picioarele, îți schimbi poziția, postura, faci o mie și unu de lucruri. Același lucru e valabil și în privința minții.

Când dorm, eu nu visez; nu am de ce. Tu visezi din cauză că atâtea au rămas nefăcute în timpul zilei, încât mintea trebuie să le facă. Asta e o muncă peste program; n-ai fost în stare să o termini în cursul zilei. Și cum ai putea să termini ceva? Faci o mie și una de treburi în același timp. Nu termini nimic, totul rămâne incomplet, și așa va rămâne pe vecie. Ai să mori, dar nimic nu va fi terminat, în nici o direcție, pentru că tu alergi în toate direcțiile. Mintea te trage spre un lucru, inima spre altul, corpul vrea să meargă altundeva, și tu ești complet derutat – pe cine să asculți? Și nici mintea nu este una singură, ai mai multe minți, în tine e o îngrămădeală de minți.

Nu există unitate, nu există armonie. Nu ești o orchestră – nimic nu se armonizează. Creezi zgomot, nu muzică. Intelectul e bun dacă funcționează ca servitor al întregului. Nimic nu e rău dacă e la locul potrivit, și totul e rău dacă e la locul nepotrivit. Ca să lucrezi ca om de știință, e nevoie de intelect. Ca să comunici prin cuvinte, să vorbești cu oamenii, e nevoie de intelect. Dar intelectul are o utilizare limitată. Există lucruri foarte importante pentru care nu e nevoie deloc de intelect. Însă el continuă să funcționeze și acolo unde nu e nevoie de el; asta e problema. Lucrul asta se petrece cu milioane de oameni: ei rămân aceiași, își duc acasă problemele de serviciu.

E nevoie de intelect. Capul are propria sa funcțiune, propria sa frumusețe, însă trebuie să fie la locul lui. Există lucruri, mult mai importante, care sunt inaccesibile capului, iar atunci când intri în acele domenii trebuie să-ți lași capul deoparte. Trebuie să fii capabil de asta. Asta înseamnă flexibilitate. Asta înseamnă inteligență.

Și nu uita că nu trebuie să confunzi intelectul cu inteligența. Intelectul e numai o parte a inteligenței. Inteligența este un fenomen mult mai mare; ea nu conține doar intelect, ci și intuiție. Multe descoperiri importante au fost făcute nu prin intelect ci prin intuiție. De fapt, toate descoperirile mari s-au făcut prin intuiție.

În tine există ceva mult mai profund. Să nu uiți asta. Intelectul este numai periferia, circumferința, nu e centrul ființei tale. Centrul ființei tale e intuiția. Când îți lași intelectul deoparte, când îți lași capul deoparte, în adâncul tău începe să funcționeze ceva care e de neînțeles de la periferie. Centrul tău începe să funcționeze, iar centrul tău este în armonie cu întregul. Periferia este eul tău, centrul este în armonie cu universul, centrul e universal. Circumferința, periferia e personală – tu ai circumferința ta, eu am circumferința mea, dar centrul tău și centrul meu nu sunt două lucruri; în centru ne întâlnim cu toții și devenim unul.

De asta misticii au ajuns să știe despre unicitatea existenței – pentru că asta depinde de intuiție. Știința divide, separă; ea ajunge până la cea mai mică particulă. Lumea devine o multitudine, nu mai e un univers. De fapt savanții n-ar trebui să folosească cuvântul univers, ci un cuvânt nou, multivers. Univers are o nuanță mistică – univers înseamnă unu. Misticul ajunge la unu; asta este experiența centrului. Dar centrul poate funcționa numai atunci când te muți de la periferie în centru; pentru asta e nevoie de un alt salt.

Culegere de texte din discursurile lui OSHO

 

 

Anunțuri
Galerie | Acest articol a fost publicat în Terapie individuală și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s