Terapia individuală

terapie individuala

Bine ai venit la terapia individuală!

Ai ajuns în acest spațiu pentru că, în această perioadă a vieții tale, ai simțit nevoia să vorbești cu cineva care să te înțeleagă. Ai multe întrebări de pus, la care vrei un răspuns. Cei din jurul tău, fie nu te înțeleg, fie nu au timp de tine. Sau poate vrei să-i protejezi pe cei apropiați, deși te-ar asculta și chiar te-ar înțelege. Dar acum toate gândurile pe care le păstrezi în tine și care rulează în mintea ta, în mod continuu, de o lungă perioadă de timp, au început să te afecteze. Organismul tău a început să-ți dea semnale. Indiferent dacă este așa sau nu, indiferent de motivul pentru care ești aici, ai făcut o alegere bună. Împreună, vom crea cea mai elevată și mai bună modalitate posibilă de a parcurge cu bucurie și fericire toate încercările acestei vieți. Metoda prin care vom ajunge la această modalitate o poți numi cum vrei tu, terapie, adaptare la situație, îndrumare psihologică, transformare personală, dezvoltare personală, cunoaștere de sine, vindecare, trezire spirituală. Important este că vom ajunge.

Cum vom lucra

individual terapy

La prima noastră întâlnire, tu imi vei da privilegiul de a cunoaște povestea vieții tale, de la tine. Voi trăi alături de tine, toate emoțiile pozitive dar și pe cele negative, prin care ai trecut și cu voia ta îți voi pune o mulțime de întrebări, pentru a intelelege și conștientiza împreună situațiile tale de viață. Apoi vom alcătui, împreună, un plan de lucru individualizat cu etape și obiective de realizat. Vom stabili, în funcție de situație, când vom echilibra corpul fizic prin terapie Quantum Touch sau când vom curăța corpul subtil prin terapia ThetaHealing. Aceste terapii, pentru care dețin atestate recunoscute în țară și străinătate, sunt unele din cele mai noi și puternice tehnici de vindecare energetică cunoscute în prezent. Unul din cele mai mărețe lucruri ale acestor terapii, confirmate și de lumea oamenilor de știință, este că noi oamenii, deținem cheile sănătății și vitalității corpurilor noastre. Avem nevoie numai de o ghidare corectă. Astfel, multe din rezultatele și așteptările tale se vor realiza instantaneu, în timpul întâlnirii noastre sau imediat după ședința noastră de lucru individuală. Sunt sincer cu tine și îți spun de la început că la vindecarea ta eu nu fac altceva decât să fiu cel care, direcționând către tine energia Divină, te ghidează către Atoatecreator și apoi observă lucrarea făcută de Atoatecreator. Ceea ce vei obține în aceste ședințe, te vor scuti de luni de zile sau poate chiar de ani, de muncă individuală, când ești numai tu cu tine și cu ceilalți din jurul tău. De foarte multe ori nu poți obține într-o viață de om cât poți obține dintr-o singură oră de terapie individuală, bine ghidată de un observator avizat.

Ce vei obține:

  • Te poți vindeca de afecțiuni. Vei elibera eventuale toxine, radiații, metale grele, existente în corpul tău. Vei obține echilibrarea nivelului serotoninei și nonadrenalinei.
  • Vei elibera suferințe, traume, sentimente negative (teamă, furie, anxietate, …) din memoria celulară, din diferite organe, din structurile corpului tău subtil și vei obține curățirea propriului corp energetic.
  • Elimini, dacă există, amintiri flotante, energii negative, blesteme, jurăminte, vrăji. Toate acestea se realizează simplu, rapid și fără frică.
  • Vei obține ușurarea relaxării fizice, diminuarea stress-ului, creșterea calității verbale și de performanță I.Q, precum și sincronizarea celor două emisfere ale creierului.
  • Creierul tău va învăța noi sentimente, vei activa cromozomul vitalității, vei crea noi neuroni și vei schimba chimia creierului pentru a-i putea produce.
  • Te eliberezi de convingeri, jurăminte și legături care nu mai sunt potrivite vieții tale.
  • Vei vindeca sufletul rănit, sufletul zdrobit, copilul din pântec.
  • Te vei curăța de eventuale vechi jurăminte, resentimente, regrete sau respingeri ale oamenilor din jurul tău, care te țin blocat în parcursul tău evolutiv.
  • Împreună putem elibera emoții, sentimente, amprente fantomatice ale obiectelor, locuințelor, terenurilor ce le deții.
  • Vom recupera fragmentele tale de suflet pierdute pe parcursul vieții și vei înapoia fragmentele de suflet rămase la tine și care nu îți aparțin.
  • Vom realiza, dacă este cazul, un eventual divorț energetic față de relațiile trecute.
  • Ne vom conecta la strămoșii tăi și vei comunica cu ei fără nici o teamă.
  • Vom elibera traume și amintiri de la eventuale operații chirurgicale, accidente, abuzuri petrecute de-a lungul vieții tale.

Sunt numai câteva din beneficiile pe care le poți obține lucrând cu mine. Mai multe despre mine,aici iar dacă iți dorești să împărtășim și mai multe împreună, apelează-mă prin pagina contact.

Cum te programezi la o ședința de terapie individuală la cabinet
Programarea la ședința de terapie individuală la cabinet se face, fie apelând numărul de telefon 0766994685, fie prin trimiterea unui e-mail la adresa thetahealinginstructor@gmail.com. Detaliile privind adresa și orarul de funcționare al cabinetului de terapie individuală sunt precizate pe pagina de contact. Investiția întreagă pentru o ședință de terapie individuală la cabinet este de 150 lei.  Achitarea investiției pentru o ședință de terapie individuală se face la cabinet, la data programată.

Cum te programezi la o ședință de terapie individuală la domiciliu în București și zonele limitrofe
Programarea la ședința de terapie individuală la domiciliu, în București, se face fie apelând numărul de telefon 0766994685, fie prin trimiterea unui e-mail din pagina de contact. Investiția întreagă pentru o ședință de terapie individuală la domiciliu, în locațiile din București și zonele limitrofe, este de 200 lei, inclusiv taxa  pentru deplasare.

Cum te programezi la o ședință de terapie individuală la distanță, oriunde în România
Programarea la ședința de terapie individuală la distanță, oriunde în România, se face, fie apelând numărul de telefon 0766994685, fie prin trimiterea unui e-mail din pagina de contact.
Pentru a programa o ședință de terapie la distanță, oriunde în România, este necesar ca solicitantul, fie să dețină un PC conectat la internet, dotat cu dispozitivele și programul de videoconferință de tip Skype, fie să beneficieze de un telefon mobil sau fix în funcțiune. În ambele cazuri este necesară transmiterea prin e-mail, la adresa thetahealinginstructor@gmail.com, a unei fotografii portret, a beneficiarului terapiei, realizată la data solicitării. Investiția întreagă pentru o ședință de terapie individuală la distanță, oriunde în România, este de 120 lei. Pentru a beneficia de o ședință  de terapie la distanță,este necesar a se achita anticipat valoarea investiției în contul indicat în adresa de confirmare. Confirmarea programării se primește prin e-mail, în maxim 3 zile lucrătoare de la solicitare.

Cum te programezi la o ședință de terapie individuală la distanță, oriunde în Europa
Programarea la ședința de terapie individuală la distanță, oriunde în Europa, pentru persoanele care vorbesc limba română, se face, fie apelând numărul de telefon +4 0766994685, fie prin trimiterea unui e-mail din pagina de contact.
Pentru a programa o ședință de terapie la distanță, oriunde în Europa, este necesar ca solicitantul, fie să dețină un PC conectat la internet, dotat cu dispozitivele și programul de videoconferință de tip Skype, Facebook,  fie să beneficieze de un telefon mobil sau fix în funcțiune și să suporte costurile convorbirilor externe. În ambele cazuri este necesară transmiterea prin e-mail, la adresa thetahealinginstructor@gmail.com, a unei fotografii portret, a beneficiarului terapiei, realizată la data solicitării. Investiția întreagă pentru o ședință de terapie individuală la distanță, oriunde în Europa, este de 27 euro (120 lei). Pentru a beneficia de o ședință  de terapie la distanță,este necesar a se achita anticipat valoarea investiției în contul indicat în adresa de confirmare. Confirmarea programării se primește prin e-mail, în maxim 3 zile lucrătoare de la solicitare.

Publicat în Terapie individuală | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cursul Inițiere în ThetaHealing®, București 15-17 ianuarie 2016

This gallery contains 4 photos.

Vrei să fii fericit? Vrei să trăiești în prezent? Vrei să trăiești iubind? Dacă îți dorești cu adevărat să manifești ceea ce îți dorești, te așteptăm la întâlnirea noastră din perioada 15-17 ianuarie 2016. Vei obține ușurarea relaxării fizice, diminuarea … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Bun Venit!

bine ati venit

Ai ajuns aici pentru că așa trebuia să se petreacă ziua Ta de astăzi. Nimic nu se petrece din întâmplare. Vei afla aici câteva lucruri uimitoare. Poate, vizita Ta pe această pagină, iți va schimba viața, tot așa cum s-a petrecut cu mine. Poate consideri că nu este cazul să faci modificări în viață. Decizia Ta este cea mai bună și o respect. Sunt recunoscător pentru că m-ai vizitat și dacă simți nevoia, contactează-mă!

Terapia energetică este metoda uimitoare de vindecare ce mi-a fost dăruită de Atoatecreator, într-un moment de cumpănă al vieții. Fiind diagnosticat în anul 2008 cu glaucom, o boală a nervului optic ce poate duce la orbire, medicul curant care mă trata, mi-a prescris în timp, trei rânduri de picături ce le administram zilnic, pentru menținerea presiunii oculare în limite normale. Cum presiunea avea în continuare tendințe de creștere, am întrebat ce se întâmplă când se va termina setul de picături  alocate pentru această afecțiune. Răspunsul a fost foarte dur: „urmeaza operația pe nervul optic cu șansele pe care le are orice operație de acest tip”. Atunci, mi-a fost indicată de Dumnezeu cartea despre terapia Atingerea Cuantică. Presiunea mea oculară a ajuns la normal, după 3 săptămâni de terapie energetică zilnică iar tomografia realizată după autovindecare a făcut ca medicul curant să exclame: „Este într-adevăr un miracol. Nici nu știi cât de gravă era situația, privește numai prima ta tomografie și vezi diferenta” Așa am înțeles semnalul pe care mi l-a dat Atoatecreatorul și am decis să împărtășesc în continuare celor din jurul meu din darul primit. Am urmat mai multe cursuri de certificare ca terapeut și apoi ca instructor, pe care le-am parcurs cu multă bucurie și am început să ofer vindecări celor care au nevoie. Ca practician,  combin, în funcție de situație, terapia Quantum Touch cu terapia ThetaHealing® iar rezultatele sunt uimitoare, de cele mai multe ori chiar după prima ședință de terapie. Uneori, trebuie să insist mai mult așa cum a fost cazul unui băiețel de 5 ani care s-a vindecat de ADHD după 7 ședințe de terapie. Am o imensă încredere în Dumnezeu, Atoatecreatorul, Creatorul a Tot Ceea Ce Există și atunci când practic o terapie, focalizând energia Divină a Universului, vindecările realizate de Atoatecreator nu au limite, tot așa așa cum nici Creațiile Lui nu au limite. Și Tu ești Creația Lui. Și Tu ești înzestrat cu aceleași capacități intuitive ca și mine. Dumnezeu nu face diferențe între copiii săi. Și Tu poți cere o autovindecare sau poți ghida pe cei din jur pentru a se vindeca. Vino la un Curs de bază ThetaHealing®  și/sau la un Curs Avansat ThetaHealing® și te voi ghida cu multă iubire pentru a-ți redescoperi capacitățile Tale intuitive. Vei asista apoi la adevărate miracole pentru Tine sau pentru cei din jur. Dacă nu poți veni acum, nu-ți face probleme, probabil nu este încă momentul, manifestă-ți intenția și vei urma aceste cursuri la timpul Tău Divin. Ai încredere în Scânteia Ta Divină, Creatorul a Tot Ceea Ce Există.

Cu multă iubire,

Sebastian Radu

 

Publicat în Acasa | Lasă un comentariu

ThetaHealing® – ADN 2, Curs de Bază, Oradea, 3-5 martie 2017

This gallery contains 1 photo.

Bine ați venit în minunata lume a Vindecării. Vă spunem „Bine ați venit” la cursul care vă va schimba viață, știind că fiecare dintre noi este aici pentru a-și urma propria cale spre o viață împlinită și plină de abundență. … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ThetaHealing®-ADN 2, Curs de Bază, Bucureşti, 24-26 februarie 2017

Bine ați venit în minunata lume a Vindecării! Vă spunem „Bine ați venit” la cursul care vă va schimba viață, știind că fiecare dintre noi este aici pentru a-și urma propria cale spre o viață împlinită și plină de abundență. … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

50% reducere – Promoția lunii februarie 2017

This gallery contains 4 photos.

50% reducere la Cursurile ThetaHealing® – Promoția lunii februarie 2017 Curs de bază Theta Healing®, București, 3 – 5 februarie 2017 Curs de bază Theta Healing®, București, 10 – 12 februarie 2017 Curs avansat Theta Healing®, București, 17 – 19 februarie 2017 Curs de bază Theta … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Vindecarea relației de cuplu

This gallery contains 5 photos.

Ceea ce faci azi determină ce se va petrece în relația ta mâine! Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Cursuri ThetaHealing® organizate în luna ianuarie 2017

This gallery contains 5 photos.

Vino și află cum putem să facem față provocărilor, schimbând modul în care ne gestionăm timpul, conflictele sau relațiile cu alte persoane, aplicând tehnicile ThetaHealing®. • Vrei să înveți SĂ DEPĂȘEȘTI diverse blocaje din viața ta? • Îți dorești să … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Terapie individuală

This gallery contains 8 photos.

Terapia individuală te ajută în identificarea problemelor, explorarea sentimentelor și stabilirea obiectivelor, în scopul de a obține schimbarea pe care o dorești. Terapia individuală îți oferă un cadru în care să te simți în siguranță fizic și emoțional și îți … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Scrisoare catre Mos Nicolae

This gallery contains 1 photo.

Scrisoare catre Mos Nicolae Draga Mos Nicolae,Eu de Mos Nicolae imi doresc ca toti copiii si oamenii saraci sa fie iertati de Dumnezeu si sa fie binecuvantati, sa aiba noroc, sanatate iar din putinul meu fa in asa fel sa … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , | Lasă un comentariu

Vindecarea Subconștientului – Curs Online, prin Skype

Vino și află cum putem să facem fată provocărilor schimbând modul în care ne gestionăm timpul, conflictele sau relațiile cu alte persoane aplicând tehnicile ThetaHealing®. ThetaHealing® este una dintre cele mai puternice tehnici de vindecare energetică, este un proces de … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vindecarea Relației de Business

This gallery contains 4 photos.

Orice business, orice job, presupune existența unei relații între două sau mai multe persoane. Fie că suntem angajatorii  unei societăți de stat sau patroni de societăți private, fie că suntem președinți, vice-președinți de companii multinaționale, directori generali sau alte categorii … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Inițiere în ThetaHealing®

This gallery contains 2 photos.

Vino și află cum putem să facem fată provocărilor schimbând modul în care ne gestionăm timpul, conflictele sau relațiile cu alte persoane aplicând tehnicile ThetaHealing®. ThetaHealing® este una dintre cele mai puternice tehnici de vindecare energetică, este un proces de … Citește în continuare

Galerie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu